Ce este o perdea cu aer ?

Este un dispozitiv de ventilație care se montează la intrarea într-o încăpere, oferă căldură sau răcoare în acel punct așa încât să se ”separe” aerul de afară de cel din interior, nepermițând influențarea temperaturii din exterior asupra celei din interior; se economisește, astfel, energie și și se obține confort termic. Perdeaua de aer a apărut din necesitatea de a rezolva această provocare a legilor fizicii care impun ca într-o încăpere să tindă să se adapteze temperatura și presiuna exteriorului.

Acest sistem păstrează aerul din interior curat, îl împrospătează, îl curăță și nu permite insectelor să părtrundă într-o încăpere; perdeaua de aer este montată la intrarea în diverse încăperi și reprezintă un jet de aer care trece cu viteză și menține temperatura interioară.

Eficacitatea perdelei cu aer

După testarea îndelungată a acestor sisteme de ventilație, s-a demonstrat faptul că acestea sunt extrem de eficiente dacă sunt corect instalate și economisesc foarte multă energie deoarece temperatura din interior este conservată, pe lândă faptul că nu permite insectelor și prafului să intre. Testarea s-a efectuat în condițiile măsurării temperaturii cu perdea de aer, respectiv fără perdea de aer dar și a consumului celorlalte instalații de încălzire în prezența sau absenta acestui dispozitiv. Concluzia a fost că se utilizează mai multe resurse energetice în condițiile absenței perdelei de aer pentru reglarea aerului din interior iar în cazul în care ”se face economie”, atunci climatul nu mai este confortabil ci este influențat de temperatura de afară.

Cum funcționează?

Aerul răcit sau încălzit este împins către ieșire; există niște filtre care protejează aparatul de particule de praf și există niște lamele care pot fi ajustate așa încât să se obțină maximul de eficiență și personalizare.

Perdeaua de aer are o bobină care răcește sau încălzește jetul de aer; încălzitea se utilizează atunci când afară este frig, în încăpere intră și ies frecvent oameni, iar pentru ca sistemele de încălzire din interior să facă față, atunci se utilizează acest dispozitiv, atât pentru eficiența energetică, cât și pentru confort. Circulația aerului utilizând acest dispozitiv poate fi de jos în sus pe verticală, de sus în jos tot pe verticală sau pe orizontală, dintr-o parte în alta; majoritatea, însă, se instalează pe orizontală, iar cea mai scumpă și eficientă este integrarea acesteia în podea dar este mai potrivită pentru uz industrial și este destul de costisitor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here